Poker

Uruguay – Olanda analiza/predictii

July 6, 2010 de  

Astazi avem parte de prima semifinala de la Campionatul Mondial, cea dintre Uruguay si Olanda.

Dupa meciul impotriva Braziliei in care olandezii s-au impus cu 2-1, ei par mari favoriti sa mearga mai departe in finala competitiei. Dintre toate cele 4 echipe care au ajuns in careul de asi, Olanda este singura echipa care a castigat totul la pas pana acum, fara nici un egal sau fara vreo infrangere.

Uruguay a reusit deja 2 egaluri (in primul meci cu Franta si in meciul anterior cu Ghana). Uruguay m-a dezamagit oarecum in aceasta faza a doua a competitie. Dintre toate echipele calificate in semi-finala parca ei nu ar tb sa fie aici, desi ii vedeam in semifinala dupa grupe cand au jucat foarte bine.

Exceptand primul meci cu Frantra cand probabil au supraapreciat adversarul si au jucat prudenti, reusind doar 0-0, au jucat ceas cu Africa de Sud si cu Mexic.

A urmat insa o optime cam dezamagitoare cu Coreea de Sud, unde desi au avut 1-0 au fost egalati inspre final. Chiar daca au marcat ei golul 2, impresia n-a fost una de echipa care se califica la pas.

La fel si in meciul cu Ghana, in care Uruguay a fost atat de aproape sa fie eliminata. Totul a stat in piciorul lui Gyan, care probabil a ratat un penalty care-l va marca toata viata.

Dupa meciurile Olandei de la acest mondial am ramas insa cu alta impresie. Desi nu au obtinut victorii spectaculoase prin prisma scorului (cum au facut nemtii de ex.), tot timpul mi-au dat senzatia ca ei se intrebuinteaza atat cat e nevoie. Cu Slovacia au jucat relativ sters, dar cand a venit randul Braziliei au jucat atat cat sa le permita sa mearga mai depate. Adica sters cu slovacii cum ziceam si excelent cu Brazilia.

Predictii Uruguay – Olanda

Parerea mea e ca Uruguay are o singura sansa in acest meci. Sa joace Olanda mai slab ca si ei, pentru ca ei nu pot juca mai bine ca si Olanda. Sau sa beneficieze de o relaxare a olandezilor (in fotbal te poti crede dumnezeu uneori cand bati echipe ca si brazilia si pot urma relaxari de genul acesta). Totusi nu cred ca poate fi vorba de asa ceva la Olanda si mai ales la acest nivel. Asa ca merg pe mana olandezilor. Cota este 1.70 la TitanBet si Unibet.

Alte idei de pariuri Uruguay – Olanda

Echipa 2 (Olanda) va invinge in timpul de joc regulamentar, cota 1,60 Bwin.

Olanda va inscrie over 1,5 goluri, cota 1,95 la Bwin.

Pauza/Final 2/2 – cota 2,35 la Gamebookers.

Bonusuri Uruguay – Olanda

Nu uitati ca la Bet365 se returneaza toate pariurile pierzatoare plasate pe urmatoarele oferte: Primul marcator, Ultimul marcator, Sa inscrie oricand, Scor Corect, Pauza/Final si Scorecast, daca meciul se termina egal fara goluri 0-0. A doua promotie Bet365 de la aceasta cupa mondiala este legata de castigatoarea competitiei. Daca alegi o echipa, iar aceasta este eliminata la loviturile de departajare, iti primesti banii inapoi.

Poti primi banii inapoi daca pariezi pe acest meci (in limita a 20$/Euro) daca joci meciul la 888sports . Aici primul pariu pierzator este returnat fara nici un fel de obligatie. Daca un gol marcat pe final de meci iti strica pariul, poti avea banii returnati. Mai multe detalii aici.

La Gamebookers si PartyBets sunt returnate toate pariurule pierzatoare pe Scor corect, Matchcast si Marcator in limita a 50 Euro daca se indeplineste urmatorul scenariu: in timpul regulamentar de joc se va inscrie un gol din afara careului.

Cote Uruguay Olanda

Uruguay – Olanda Doxxbet 5.05 3.40 1.68 50 Euro
Uruguay – Olanda TitanBet 6.00 3.50 1.70 250 Euro
Uruguay – Olanda Gamebookers 5.50 3.50 1.67 100 Ron
Uruguay – Olanda Bwin 5.75 3.50 1.62 90 Ron
Uruguay – Olanda William Hill 6.50 3.40 1.64 25 Euro
Uruguay – Olanda Interwetten 5.00 3.50 1.65 20 Euro
Uruguay – Olanda Bet365 6.00 3.60 1.67 200 Ron
Uruguay – Olanda Expekt 6.00 3.60 1.67 30 USD
Uruguay – Olanda Tobet 5.95 3.50 1.65 300 Ron
Uruguay – Olanda PartyBets 5.50 3.50 1.67 100 Ron
Uruguay – Olanda Bet-At-Home 6.35 3.55 1.55 100Ron
Uruguay – Olanda LadBrokes 6.50 3.40 1.62 10 Euro
Uruguay – Olanda Unibet 5.60 3.50 1.70 -
Uruguay – Olanda 888 Sports 6.00 3.50 1.67 20 GBP
Uruguay – Olanda 10 Bet 6.47 3.50 1.63 100 Euro


Adauga adresa de e-mail, pentru a primi ponturile noastre in fiecare zi:

Te poti abona si prin RSS. Deasemenea, ne poti urmari si pe Twitter la @Pariuri_org

Comentarii la Uruguay – Olanda analiza/predictii

Sunt interzise comentariile lasate cu nume de cuvinte cheie (ex. Haine online, Boilere, Geamuri Termopan sau alte minuni)! Cititi regulile de postare comentarii pe site-ul nostru.
  1. Avatare on July 6th, 2010 5:37 pm

    Sper sa piarda Uruguayul. Nu de alta dar au avut bulan cu caru’ in partida cu Ghana. Ghanezii trebuiau sa treaca mai departe asa ca GO Netherlands!!!

  2. Joculete Online on July 9th, 2010 6:37 am

    acuma ca Spania a ajuns unde a ajuns, eu nu ma mai mir de nimik, intradevar au fost fotbalisti adevarati, dar totusi parca nu-mi vine sa cred ca a batut Germania..




Sau introdu e-mailul tau mai jos, in cazul in care nu ai comentat inca. Vei primi notificare cand cineva comenteaza.